Ansamblul Folcloric Studențesc · Sibiu
Nu facem dans.
Facem joc.
De peste trei decenii, „Ardealul" duce mai departe cântecul și jocul din Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului și Valea Oltului — de la Sibiu, pe scene din toată lumea.
Cine suntem
O poveste scrisă cu pași de joc
„Ardealul" nu e doar un nume de ansamblu. E o poveste care se scrie de peste trei decenii, pas cu pas, cu dor de acasă și cu suflete care chiar ard pentru asta.
De la înființare, acești tineri ambasadori ai culturii românești duc mai departe, din inima Sibiului, moștenirea satelor de la poalele munților — până în cele mai neașteptate colțuri ale lumii. Au urcat pe scene din Europa și din Asia, în fața unor oameni care habar n-aveau pe hartă unde e România, dar care au plecat acasă fermecați de bucuria și de autenticitatea a ceea ce au văzut. Au umplut săli, au smuls aplauze îndelungi și au dovedit, de fiecare dată, că folclorul românesc nu e o amintire pusă la muzeu — e o forță vie și spectaculoasă.
Pentru sute de tineri care au trecut pragul ansamblului, „Ardealul" a fost locul unde și-au descoperit pasiunea pentru joc, și-au legat prietenii pentru o viață și au învățat, dansând, că portul și jocul popular nu sunt doar un obicei moștenit — sunt identitate, sunt comunitate, sunt, până la urmă, o formă de suflet.
Ce facem
Patru drumuri prin care ducem tradiția mai departe
Spectacole & turnee
Spectacole proprii la Sibiu — „Bucuria Primăverii", „Tradiții" — și participări la festivaluri naționale și internaționale.
Angajări pentru evenimente
Nuntă, botez, „fiii satului" sau eveniment corporate — ansamblul poate susține un moment de joc și muzică live, la comandă.
Recrutare
Ești student în Sibiu și vrei să înveți jocul popular de la zero sau să-l perfecționezi? Te așteptăm la selecții.
Arhivă foto & video
Trei decenii de spectacole, turnee și repetiții, organizate pe albume — completate treptat cu materiale din arhiva ansamblului.
„Am căutat să fac joc, nu dans — jocul este o împletire între îmbrăcăminte, muzică și mișcări tradiționale." Ion Terchilă, fondatorul Ansamblului „Ardealul" (1994–2015)
Ce urmează
Tot calendarul →„Tradiții"
Festivalul „Cântecele Munților"
<article class="event-card"> pentru fiecare eveniment nou (vezi și pagina Evenimente pentru instrucțiuni pas cu pas).
Cu sprijinul
Vrei „Ardealul" la evenimentul tău?
De la nunți și botezuri la „fiii satului" și evenimente corporate — spunem povestea ta în pași de joc.